recenzie: BAREFOOT IN THE PARK este un success datorita lui redford si fonda

orice comedie romantica memorabila are nevoie de o distributie buna condusa de doi actori atractivi si sarmanti. nici nu conteaza realismul aici; ne uitam la filmele astea stiind ca sunt o fantezie. vrem sa fim proprietarul acelei librarii de nisa care se indragosteste de starul de cinema sau singuratica care isi gaseste sufletul pereche in fratele "logodnicului" ei desi stim ca sansele sa avem o astfel de poveste sunt mici. filmele astea sunt pline de un sarm care nu se poate gasi in viata reala, dar la care tot visam.

majoritatea acestor filme ne prezinta iubirea dinainte de casatorie si ne lasa pe noi sa ne gandim la viata pe care cei doi indragostiti au avut-o dupa aceea, dar sunt si unele exceptii care ne prezinta ce se intampla dupa marele final. unul dintre cele mai cunoscute exemple este BAREFOOT IN THE PARK, comedia din 1967 regizata de gene saks si adaptata de neil simon dupa piesa sa cu acelasi nume. filmul ne prezinta luna de miere si primele zile ca si sot si sotie al lui paul si corie bratter (robert redford si jane fonda, unul dintre cele mai bune douri din istoria cinematografiei). cei doi sunt indragostiti pana peste cap unul de celalalt, dar ca dupa ce se intorc din luna de miere (petrecuta timp de sase zile intr-o camera de hotel pentru ca duh), incep sa apara problemele.

pentru inceput, apartamentul lor este cat o camara de mare, are o gaura in luminator si se afla la al cincelea etaj al unei cladiri fara lift. vecinii lor sunt toti ciudati, iar unul dintre ei - victor velasco (charles boyer) - le foloseste casa ca mod de a intra in apartamentul sau. paul si corie sunt nevoiti sa o minte pe mama ei - ethel (mildred natwick) - ca nu platesc prea multa chirie pentru apartamenul ala pentru ca cine ar crede suma imensa pentru o casa unde dormitorul incape doar un pat de o persoana?

dar apoi incepe si probleme dintre cei soti. corie este extrovertita si plina de viata; paul este realist si insista ca are cate vreun caz in instanta aproape zilnic. cand corie orchestreaza o intalnire intre domnul velasco si mama ei, paul insista ca e nebuna pentru cei doi sunt complet diferiti. intalnirea dubla dintre cei patru ii duce mai intai in apartamentul domnului velasco si dupa la un restaurant albanez unde mananca pelmenchki si knichi. cand ajung inapoi acasa, domnul velasco si corie vor sa continue noaptea, dar paul si ethel sunt extenuati.

relatia dintre ethel si domnul velasco este una atipica, dar inima filmului este casatoria dintre paul si corie si cu ei petrecem cel mai mult timp. daca la inceput erau topiti unul dupa altul, pe parcurs vedem cum trec printr-un hop cauzat de diferentele dintre ei, dar nu ne intrebam vreodata ce i-a atras unul la celalalt. este evident ca se iubesc unul pe celalalt si ce i-a adus impreuna, desi poate ca nu se asteptau la personalitati atat de puternice. ajuta si faptul ca cei doi sunt jucati de redford si fonda, doua dintre cele mai atractive staruri de cinema din istorie. chimia dintrei cei doi este atat de puternica, iar ecranul straluceste atunci cand camera este plasata pe ei.

nu as fi onesta daca nu as dedica un paragraf lui redford insusi. my god, a existat vreodata vreun star de cinema mai atractiv si sarmant ca si el? uite, filmul este special datorita intregii distributii, dar si a talentului din spatele camerelor de filmat (saks si simon erau perfecti unul pentru celalalt), iar fonda merita si ea aplaudata, dar sunt o simpla fata care este indragostita de robert redford de cand avea 11 ani si nu pot sa ma prefac ca el nu a fost partea mea preferata din film. modul jucaus in care isi spune replicile este incomparabil; ma gandesc adesea la cum spune 'my mother?' la inceputul filmului, la calmul din timpul certii cu fonda sau la caderea nervoasa de la final si inrosesc. redford nu a primit adesea respectul cuvenit pentru talentul actoricesc ('i have thoughts, but continue'), ceea ce este o dezamagire avand in vedere ca este o legenda a cinematografiei.

scenariul lui simon este o minune. filmul se cam lalaie usor pe la mijloc, dar cuvintele scenaristului si sarmul distributiei previn plictiseala. nu ai cum te lasi cucerit cand auzi cum isi zic actorii replicile. distractia lor este contagioasa; chiar si cand personajele nu par sa se distreze - ceva de care paul si ethel sufera la intalnirea dubla cu corie si victor -, pelicula nu lasa spectatorul sa fie enervant de poveste. chiar si finalul serii este un final fals; "duelul" dintre sotii brater care urmeaza este delicios.

BAREFOOT IN THE PARK este una dintre cele mai bune comedii romantice regizate vreodata, iar asta se datoreaza echipei de aur care a lucrat la ea. cu redford si fonda in frunte recitand replicile amuzante ale lui simon, pelicula nu avea cum sa esueze. uneori, cel mai bun film de vizionat este unul usor cu actori atractivi si un scenariu hilar, iar BAREFOOT este fix acel film.

nota: 4/5

BAREFOOT IN THE PARK poate fi cumparat pe dvd.