recenzie: OCEAN'S EIGHT duce lipsa de stralucirea trilogiei lui soderbergh

am scris deja o recenzie pentru OCEAN'S EIGHT cand filmul a fost lansat in cinematografe acum trei ani de zile si oricum nu m-am dat in vant dupa film, asa ca aceasta noua recenzie nu prea are vreun motiv de a exista decat ca sa ocupe spatiu pe acest blog. totusi, in ultimii trei ani, am devenit o scriitoare mai buna si as dori sa refac recenzia mea pentru ca desi sunt mandra de ea, consider ca pot sa scriu ceva chiar mai bun. este ironic avand in vedere ca nu ma dau in vant dupa filmul nici acum dupa ce a trecut ceva timp, dar hey, de ce nu? in orice caz, aproape toata recenzia o petrec comparand filmul cu cele teri filme din anii 2000, asa ca poate o sa o refac din nou in trei ani.

in recenzia mea initiala, am scris ca filmul acesta paleste in comparatie cu trilogia lui soderbergh:

pentru inceput, aproape jumatate de film ia scene, replici si caracteristici din primul film. nu este nimic in neregula cu asta, dar in ELEVEN, scenele captau atentia privitorului prin energie si fabulozitate. aici, in schimb, ele sunt insipide si nu au viata. ambele filme incep cu fratii iesind din inchisoare dupa interviuri de probare, chiar plecand in hainele in care au fost prinsi. debbie x lou incearca sa refaca magia pe care danny x rusty o aveau, dar in schimb par a fi suroriile lor mai mici care vor sa se distreze si ele, dar ar baga bete in roate la tot.

referintele aduse trilogiei sunt un mod dragut de a onora filmele, dar asta este si in detrimentul lui EIGHT. scenele lor de inceput sunt identice: danny si debbie, cei doi frati ocean, sunt intervati fix inainte de a iesi din puscarie si pleaca purtand aceleasi haine in care au fost arestati. danny da fuga pana in california, incalcand imediat eliberarea conditionata, in vreme ce debbie se plimba prin new york, furand cosmetice si facand rost de o camera de hotel in care sa stea.

danny fugind din stat desi nu are voie ca sa isi poata incepe planul cel mare este modul perfect de a incepe povestea si de a il descrie, dar si pregateste finalul filmului. debbie colindand prin magazine, furand produse de frumusete si prefacandu-se ca vrea sa le returneze este tras de par. nu doar ca pare disperat, dar nici nu are sens. nu exista de camera de filmat in acele magazine? nu o vede nimeni facand asta? fostii locatari ar trebui sa isi dea seama ca cineva sta la hotel pe numele lor si cum traim intr-o lume in care este tot mai greu sa te ascunzi, sansele ca debbie sa fie gasita sunt mari.

chiar si daca nu ar fi intrebari ""tehnice"" legate de reintrarea in societate a lui debbie ocean, scena de inceput nu este la fel de buna ca si intalnirea noastra cu danny, iar asta se datoreaza si actorilor. sandra bullock este o actrita foarte buna, dar ea o joaca pe debbie nu cu un aer cool, ci cu unul dezinteresat. arata tot timpul de parca ar prefera sa fie altundeva. bullock nu este singura in pozitia aceasta, dar ea sufera de problema asta cel mai mult. nimeni din distributie nu pare sa se simta bine, ceea ce inrautateste aerul filmului. in trilogia lui soderbergh, actorii par toti sa se distreze pe bune si ca filmele astea sunt doar o scuza ca sa isi petreaca timp impreuna. aici, in schimb, nu exista acel aer de distractie si personajele nu par a fi o familie. actritele au venit, si-au facut treaba si au plecat. in general, nu ma intereseaza daca membrii unei distributii sunt apropiati sau nu, dar in filmele astea, este vital daca vrem si noi ca audienta sa ne distram.

uita-te la relatiile dintre danny & rusty si debbie & lou. danny si rusty aveau un raport in care se intelegeau si fara cuvinte. ajuta si ca george clooney si brad pitt sunt prieteni in viata reala. debbie si lou, pe de alta parte, nu au chimia pe care echivalentele lor masculine il au. relatia dintre cele doua nu are naturaletea celor doi hoti; ele nu par sa fie la de pe apropiate, nici macar indeajuns de mult incat sa para ca sunt prietenie si nu doar doua straine. si daca am ignora modul in care danny si rusty par sa aiba o legatura telepatica, relatia lor este una stransa.

nici restul distributiei nu iese in evidenta, cel putin nu in vreun mod bun. anne hathaway ofera o performanta oribila ca si daphne kluger, o actrita cu un ego imens. hathaway este o actrita buna, dar rolul ei din acest film este unul dintre cele mai proate pe care le-am vazut in viata mea. personajele nu sunt memorabile si nu par sa fie un fel de familie. scena de la final cand ele calatoresc cu metroul nu are acelasi efect ca si scena in care eroii din ELEVEN (minus danny) stau impreuna in timp ce CLAIR DE LUNE canta in fundal. nu are nici acelasi efect ca si scena cand personajele sunt scoase din inchisoarea sau finalul din TWELVE si nici ca si scena cand THIS TOWN canta in THIRTEEN. nu exista nimic care sa faca personajele sa se simta ca si o familie.

scena metroului m-a facut sa ma gandesc la faptul ca in EIGHT nu prea exista momente care sa te faca sa exclami 'aaahhh' cand il revezi. mai devreme in pelicula, debbie ii promite lui constance ca daca o sa reuseasca jaful lor, o sa cumpere cartele de metrou intregii echipe. ar fi un moment dragut daca nu ar fi singurul de acest fel. un film cu hoti, mai ales unul bun, trebuie sa fie cu un pas inainte audientei tot timpul, dar EIGHT nu este. unul dintre cele mai importante momente din film (pe care nu o sa il dezvalui aici) se intampla dintr-o data. nu exista vreu indiciu cum ca o sa se intample, nimic ca sa indulceasca momentul cand se intampla. nu urasc scena - ba din contra, este una dintre preferatele mele -, dar ar fi mers mai mult daca ar fi fost sugerata de dinainte. in ELEVEN, aproape fiecare moment este pregatit dinainte. danny s-a dus sa o vada pe tess ca sa ii zica la revedere? barbatii au facut o copie a seifului? danny a iesit din puscarie la inceputul filmului? yada yada yada. cand revezi filmul, fiecare indiciu mic iti iese in evidenta si face vizionarea sa fie mai buna.

nici nu am mentionat ca filmul acesta nu are stralucire, dar o fac acum pentru ca acesta este punctul cel mai important. trilogia lui soderbergh este plina de splendoare. las vegas si europa nu au fost vreodata mai atractive ca si destinatii de vacanta, actorii nu au aratat vreodata mai bine si iti arata toti ca si staruri de cinema (care nu mai exista, cel putin nu la fel ca ei), montajul, muzica si costumele sunt superbe. in comparatie, EIGHT arata ca o replica falsa a unui diamant. problema este ca gary ross, desi nu este un regizor prost, nu este steven soderbergh, singurul om care stie stralucire si staruri de cinema. soderbergh a produs acest film, dar nu l-a regizat si se vede. in mainile lui, chiar cred ca pelicula ar fi fost ceva mai buna. sigur ar fi fost mai stralucitoare.

am petrecut intreaga recenzie comparand EIGHT cu trilogia din care a venit (mai ales cu ELEVEN), dar nu am cum sa nu o fac. pelicula nu ar exista fara cele trei filme cu hoti (care la randul ei nu ar exista fara originalul inferior din 1960). ca si un film cu hoti, EIGHT este in regula. nu este ceva special, dar nici nu este vreo dezamagire. ca si ruda a trilogiei, insa, filmul nu este bun. este o imitatie a unora dintre cele mai bune, inteligente, distractive si stralucitoare filme care au existat. filmul lui gary ross nu iese cu absolut nimic in evidenta. nu pot sa recomand trilogia lui soderbergh indeajuns de mult pentru ca ele chiar merita.

nota: 2.5/5

OCEAN'S EIGHT poate fi vizionat pe hbo go. trilogia poate fi vizionata pe netflix si hbo go.