recenzie: VERDENS VERSTE MENNESKE este un portret plina de energie al unei tinere pierdute in viata

julie (renate reinsve) este o studenta la medicina de douazeci si ceva de ani care isi da seama intr-o zi ca pasiunea ei reala este mintea si nu corpul. inspirata de realizarea ei, julie se lasa de facultatea de medicina si se apuca de psihologie, dar dupa cateva cursuri si o idila cu un profesor, ea anandoneaza si scoala aia ca sa devina fotografa in schimb. aceste trei schimbari vin intr-un prolog care este urmat de douasprezece capitole si un epilog si sunt spuse cu o viteza care ne indica ca julie este impulsiva si profita de tineretea ei care o lasa sa incerce orice posibilitate isi doreste.

de-a lungul celor douasprezece capitole, o vedem pe julie cum trece prin ultimii anii din al treilea deceniu de viata si primii din al patrulea, niciodata singura. ea se intalneste initial cu aksel (anders danielsen lie), un artist de benzi desenate cu cincisprezece ani mai batran, si eivind (herbert nordrum), un barista casatorit cu sunniva. julie tot nu stie ce vrea exact sa faca cu viata ei: un articol pe care il scrie primeste ceva atentie online, dar nu scrie mai mult pentru ca nu asta este pasiunea ei; nu stie cu care barbat vrea sa fie; nu este decisa daca vrea sa aiba copii sau nu.

julie este pierduta, dar infrunta fiecare obstacol cu o curiozitate si curaj cum putini oameni au. suisuri, coborasuri, julie se baga in orice provocare pe care i-o ofera viata fara a se gandi la consecinte. pentru multi spectatori, julie nu este VERDENS VERSTE MENNSKE (‘cea mai teribila persoana din lume’ in romana), ci doar o fata care face greseli si alegeri aiurea, dar invata si traieste. multi oameni, mai ales cei de douazeci-treizeci de ani se pot regasi in ea pentru ca nu suntem toti pierduti si speriati sa ne blocam intr-o viata nefericita?

desi multi oameni se regasesc in julie, eu am simtit o anumita raceala care m-a prevenit sa ma regasesc complet sau sa ma indragostesc. nu este un film rau - ba din contra, mi-a placut -, dar un film ca acesta are nevoie de un anumit nivel de intelegere personala pe care eu nu am putut sa il accesez. julie o fi pierduta si speriata sa nu ramana blocata intr-o viata pe care nu si-o doreste, dar nu am simtit vreodata ca este cineva in care sa ma regasesc. este un personaj, si nu o persoana. reinsve este superba in rol; ii simtim energia, iubirea pentru viata si curiozitatea constant, iar julie este un personaj cat se poate de tridimensional, dar nu am simtit vreodata ca ma uit la cea mai teribila persoana din lume.

julie este distractiva si curajoasa. prima ei intalnire cu eivind este plina de momente intime si chiar jenante, dar care arata ca ea este in control orice ar fi. daca vrea ceva, abandoneaza orice relatie sau slujba ca sa puna mana pe acel lucru. nu se simte vreodata ca vreo ratata fara viitor. nu ma astept ca fiecare film despre oamenii pierduti in viata sa fie facute cu sentimentele mele la centru, dar dupa cum am zis mai sus, un film ca acesta beneficiaza daca audienta se poate vedea in vreun personaj, ceea ce eu nu am reusit sa o fac. julie o sa fie bine; in orice relatie in care o sa fie sau in orice slujba o sa aiba, eroina noastra o sa fie bine.

filmul nu se simte a prezenta o perioada turbulenta din viata unei tinere, ci doar o perioada prea energetica in care are lumea la picioare, iar ea profita de tineretea ei. asta este bine! dar prea multe filme despre tineri spun exact povestea aceasta si nu aduc nimic interesant in discutie. mai rau, majoritatea filmelor despre personajele feminine pierdute simt nevoia sa isi faca personajele sa fie dezastre, dar lustruite. frances din FRANCES HA, aura in TINY FURNITURE, julie de aici si multe altele nu sunt persoane teribile, ci doar pierdute. dar au apartamente frumoase, hobby-uri, pireteni si iubiti. in afara de faptul ca sunt inca copii de cincisprezece ani blocati in corpuri de femei de douazeci-treizeci de ani, ele sunt exact aceleasi personaje care nu mai au ceva interesant de zis. ma tot gandesc la sweet dee din IT’S ALWAYS SUNNY IN PHILADELPHIA, o epava nemernica si la cat de mult as aprecia daca mai multe personaje feminine din filme ar fi ca ea: nefericite, nesuferite si plimbandu-se prin viata fara vreun scop real.

VERDENS VERSTE MENNSKE, ultimul film din ’trilogia oslo’ a regizorului joachim trier, o fi un portret plin de energie al unei tinere pierdute in viata, dar am vazut exact acelasi film de un milion de ori inainte. nu aduce nimic nou in discutie si, desi are o performanta buna la suflet (reinsve a castigat cea mai buna actrita la cannes anul acesta), nu am reusit sa il iubesc cum au facut-o altii. totusi, este un film destul de bun, iar finalul este doar o alta gluma a universului care adauga un strat de ironie in viata lui julie.

nota: 3/5

VERDENS VERSTE MENNSKE poate fi vizionat in cinematografe.