elisabeth moss este o actrita buna, dar blocata in thrillere psihologice

o ador pe elisabeth moss. o admir de mult timp, dar a devenit una dintre actritele mele preferate acum cinci ani cand am vazut, intr-un final, toata seria MAD MEN. ca si multi, am considerat-o ca fiind una dintre cele mai bune, dar subapreciate actrite ale generatiei sale si desi nu urmaresc THE HANDMAID'S TALE (inca), am fost atat de fericita sa o vad castigand emmy-ul si globul de aur pentru rolul din serialul ala pentru ca stiam din experienta ca performanta ei era una magnifica.

de cativa ani, totusi, rolurile lui moss au inceput sa se cam asemene. in HANDMAID'S, moss o joaca pe june, o femeia care este tinuta ca si surogat pentru un tiran si sotia lui. in THE INVISIBLE MAN, a fost cecilia, o femeia abuzata care este terorizata de fostul iubit. in SHIRLEY, a fost autoarea mizantropa shirley jackson. in HER SMELL, a fost becky, o cantareata cu probleme cu drogurile si furia. urmatoarele ei proiecte ar pozitiona ca si o doctorita care ar trece printr-o dilema de familie in RUN RABBIT RUN, o reporterita care isi vaneaza atacatorul in THE SHINING GIRLS si ca si o femeie care crede ca este antagonista in nuvela sotului ei in MRS. MARCH.

in fiecare film si serie, moss sufera. in majoritatea dintre ele, sufera pana in momentul cand isi gaseste vocea si se elibereaza de sub influenta abuzatorului care i-a facut viata un iad. moss nu alege doar thrillere psihologice; o sa apara in NEXT GOAL WINS, o comedie regizata de taika waititi si o sa aiba un rol mic in THE FRENCH DISPATCH, regizat de wes anderson. in 2018, a aparut in THE OLD MAN & THE GUN, iar in 2017 a fost in THE SQUARE. a spune ca moss joaca doar in roluri dure ar fi gresit. totusi, este dezamagitor faptul ca in majoritatea filmelor care nu sunt thrillere psihologice, moss are roluri mici.

acum cinci ani, moss a jucat in QUEEN OF EARTH, un film indie despre o femeie care a suferit o cadere nervoasa dupa doua evenimente traumatizane si se ascunde la casa prietenei sale cele mai bune. cand am vazut filmul atunci, am fost uimita de rolul actritei. fiecare actor viseaza sa isi incerce mana cu un rol intens, dar nu multi reusesc sa ofere o performanta cu adevarat nuantata precum moss a reusit in film. de atunci, pe masura ce actrita a jucat tot mai multe roluri asemanatoare, mi-a fost frica sa revad filmul pentru ca daca nu o sa mai fiu la fel de uimita de rolul ala?

problema mea nu ar fi ca dupa cinci ani, as considera ca rolul ei ar fi unul prost, ci ca as fi obisnuita si nu as mai aprecia munca depusa. cand vezi pe cineva jucand acelasi rol intr-una, te plictisesti, chiar daca actorul acela este unul incredibil cum este moss. actoria buna nu inseamna sa joci roluri intense intr-una, ci sa iti largesti orizonturile. uita-te la MAD MEN; performanta actritei in serial a fost buna constant, iar asta s-a datorat faptului ca moss a jucat-o pe peggy cu o subtilitate si un sarm care nu prea sa mai gasesc in rolurile ei recente. sunt prea multe scene in care actrita si-a etalat talentul ca sa le pot enumera pe toate aici, asa ca o sa exemplific momentul meu preferat: scena in care peggy si stan rizzo isi recunosc iubirea unul fata de celalalt.

in scena aia, peggy trece prin aproape fiecare emotie posibila - exasperare, uimire, parere de rau, fericire si iubire - toate in patru minute. dupa zece ani in care viata ei romantica a fost un dezastru, peggy a primit finalul fericit si romantic pe care il merita, iar reactia ei a fost una minunata. nu tu criza, nu tu panica, nu tu suferinta. doar un purcoi de emotii pozitive care i se intiparesc pe fata. performanta ei din scena aia este una dintre cele mai bune al actritei din cariera ei.

MAD MEN nu este singurul exemplu, totusi. unele dintre cele mai bune performante ale actritei vin din filme in care nu sufera. pentru numele lui dumnezeu, moss a oferit roluri mult mai bune decat in thrillerele psihologice pe care le admira in THE OLD MAN & THE GUN, THE SEAGULL, MAD TO BE NORMAL, TOKYO PROJECT, THE ONE I LOVE si LISTEN UP PHILIP, ca sa enumar doar cateva. moss nu este nici macar cea mai buna parte din SHIRLEY, ci a treia. ai crede ca intr-un film unde joaca un idol literar intens ca si shirley jackson ar scoate din actrita o performanta speciala si uite, nu zic ca este rea; moss este chiar foarte buna. dar am vazut filmul si eram plictisita de ea. poate ca nu sufera cum sufera in alte filme, dar esenta tot este acolo: asta este un rol intens si moss il poate juca si in somn acum.

mai este o problema: moss crede ca aceste thrillere psihologice sunt feministe. o femeia sufera pana cand isi gaseste libertatea? ce poate fi mai feminist decat o astfel de eliberare? da, unele astfel de povesti pot fi feministe *daca* sunt facute intr-un mod bun. orice poveste, atata timp cat este regizata si scrisa intr-un mod inteligent, poate fi feminista. MAD MEN a fost feminist si peggy nu a suferit vreodata la mana vreunui fost abuziv. nu o sa zic ca THE ONE I LOVE este feminist, dar nu orice poveste trebuie sa fie asa. este ceva pervers in ideea de a fi un idol feminist si inteleg de ce moss este atrasa de aceasta posibilitate, dar asta nu este un mod de a iti modela cariera.

moss poate sa joace ce rol isi doreste, dar este trist sa vezi o actrita talentata ca si ea repetand acelasi rol in acelasi film, mai ales pentru ca talentul ei este exceptional si s-ar descurca in multe alte situatii. chiar si cand ofera o performanta intensa buna, magia nu mai este acolo. stiu ca se descurca in astfel de roluri. sunt atat de multe alte roluri in atat de multe alte filme si seriale care merita explorate. comedii romantice, muzicaluri, filme cu hoti, yada yada yada. thrillerele psihologice sunt suflate deja.