recenzie: THE QUEEN'S GAMBIT este o adaptare cam superficiala
in penultimul episod al seriei THE QUEEN'S GAMBIT, o vedem pe beth harmon (anya taylor-joy) avand o cadere nervoasa. ea danseaza, arunca chestii peste tot si bea in micul ei apartament. dupa o viata de perfectionista chinuita de dependenta si traume, beth urma sa ajunga intr-un punct teribil al vietii sale. doar ca urmarind scena aia, nu am simtit nimic. ar fi trebuit sa imi fie teama pentru beth sau sa fiu impresionata, dar nu am fost interesata de tristetea pe care o sitmea ea. pentru mine, scena aia despre care s-a tot discutat de cand a aparut seria, nu aveam impresia ca o vedeam pe beth la pamant, ci pe taylor-joy dandu-se in spectacol. 'uite ce buna este actrita asta, ar trebui sa ne para rau de beth momentan'.
momentul acela a fost cel care m-a facut sa imi dau seama ca nu imi pasa de lumea asta in general, oricat de mult as fi dorit opusul. este o raceala in THE QUEEN'S GAMBIT care, cel putin pe mine, nu m-a lasat sa fiu absorbita de lumea prezentata de serial. este probabil cel mai bun serial al anului de care nu m-am indragostit, o rusine avand in vedere ca sunt in minoritate si toate elementele aratau ca avea sa imi placa.
pentru cei care nu stiu despre ce este vorba in serie, THE QUEEN'S GAMBIT urmareste viata lui beth harmon (anya taylor-joy) de cand ajunge intr-un orfelinat pana ce ajunge campioana mondiala la sah in tinerete. plasat in anii '50 si '60, o vedem pe beth cum se transforma dintr-o fata usor sfioasa pana la o femeie inteligenta si ambitioasa, cu ajutorul oamenilor din jurul ei si a jocul ei preaiubit.
beth este fixata pe ideea de a deveni campioana, iar fiecare infrangere, oricat de rare ar fi acestea, o imping spre fundul sticlutei si pastile, dar o si ambitioneaza. de-a lungul anilor, ii vedem relatia cu mama adoptiva, alma (marielle heller), cu baietii din turneu - printre care si harry beltik (harry melling), benny watts (thomas brodie-sangster) si townes (jacob fortune-lloyd) -, si cu dependenta de pastile. beth nu vrea sa fie buna la sah, vrea sa fie cea mai buna, iar fiecare jucator ii este un inamic, chiar daca dupa ajung sa fie prieteni.
acolo consta una dintre probleme: nu exista aproape vreun conflict mare care sa vina din afara psihologiei lui beth. nu doream sa existe vreun inamic pentru beth cu care sa se certe de-a lungul seriei, dar este anormal cat de bine se intelege beth cu toata lumea din lumea sahului. inteleg ca toti jucatorii sunt infatuati cu aceasta roscata ambitioasa, dar nu exista conflict. nu exista gelozie, nu exista sexism (sunt anii '60, chiar nu cred ca toti beth ar fi atat de acceptata de baietii din turnee), nu exista vreun oponent pe masura. stim ca beth o sa invinga, si daca pierde, e in regula, o sa castige altcandva. nu exista nimic incitant in finalul meciurilor. sa vezi personajele jucand este interesant, dar sunt atat de anticlimactice momentele finale.
beth frizeaza perfectiunea. are parul perfect, hainele ei sunt superbe, iar personalitatea este parca scoasa din munca lui emily post. ne pasa de ea, dar nu o putem iubi. exista o diferenta intre a avea un personaj rece si a avea o caracterizare rece, iar beth sufera de aceea caracterizare rece. anya taylor-joy o joaca impecabil pe beth, dar exista ceva impenetrabil in rolul ei. nu mi-a pasat daca beth o sa aiba o cadere nervoasa sau o sa piarda vreun joc. mizele sunt mici. beth este un robot. este ceva incredibil de fals la ea.
dar beth nu este singura. pe cat as fi dorit sa imi pese de celalalte personaje, nu am reusit. singurele personaje pe care nu am vrut sa le vad suferind au fost alma si domnul shaibel (bill camp) - mentorul lui beth -, dar asta a fost mai mult din pricina faptului ca imi plac actorii prea mult. alma nu este caracterizata pe cat ar fi trebuit, iar domnul shaibel apare intr-un singur episod. sunt pioni in viata lui beth si nimic mai mult. nu au personalitate in afara ei.
la cat de apreciat a fost THE QUEEN'S GAMBIT si avand in vedere ca a fost adaptat de catre scott frank (scenaristul nominalizat la oscar pentru LOGAN si OUT OF SIGHT), aveam asteptari mai mari de la serie. nu este chiar un serial prost, dar este prea rece si nu am reusit sa ma intru in lumea pe care a prezentat-o. din punct de vedere tehnic, este superb, dar cand vine vorba de suflet, este gol. mizele sunt prea mici, iar rezultatul final nu este pe cat de satisfacator ar fi putut sa fie.
THE QUEEN'S GAMBIT poate fi vizionat pe netflix.
Comentarii
Trimiteți un comentariu